Cit de penibila am ramas in dorintele mele, sau cit de marunte pot fi citeodata. .
Here I am, fara deviere de la curs, intre 2 zile negre, asa cum am fost dintotdeauna, luptind pentru o fericire cit de mica, uitind imensitatea lumii si a oportunitatilor. Credeam ca am evoluat. M-am trezit dimineata mai trista decit cu multe saptamini in urma. Crezusem ca pot trai mult, mult, anesteziata, pe “analgezicele” pe care mi le ofera viata in Bucuresti, drumul pina la serviciu, biroul cu oamenii lui extrem de mici si dezaxati, grijile pentru banii de miine, sau cina ce trebuie gatita in graba. Eram multumita daca ma trezeam dimineata si nu simteam nevoia acuta sa scriu, sa omor pe cineva, sa beau o sticla de gin si sa fumez 3 pachete de tigari. Daca nu simteam acut nici una din aceste nevoi, ma declaram foarte usurata.
Astazi insa n-am avut parte. Am sa stau cuminte in spatele ecranului, in spatiul meu de jumatate de metru patrat, tinindu-mi respiratia si rugindu-ma sa-mi treaca ziua, sa ma apropii mai safe de un sfirsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu